Colinde

Colindele în Europa au fost cântate cu mii de ani în urmă. Acestea erau cântece păgâne cântate la festivitățile solstițiului de iarnă.

Cuvântul colindă se traducea în acea vreme, cântec de bucurie și laudă. Aceste cântece începeau a fi cântate în cea mai scurtă zi a anului, 22 decembrie, care marca începerea Solstițiului de iarnă

Primii creștini au preluat festivitățile solstițiului de iarnă cu o singură diferență Le-a spus oamenilor ca aceste colinde sunt cântece creștine. Iar celelalte colinde sunt păgâne. ,,Celelate'' binențeles nu mai existau deoarece ei au ,,plagiat'' festivitățile de iarnă integral doar le-a schimat titulatura. Din an în an, compozitori europeni au început să scrie colinde in limba latină, pe care majoritatea oamenilor nu le înțelegeau versurile. În acest ritm, până în jurul Evului Mediu, oamenii și-au pierdut cu totul interesul pentru sărbătorirea Crăciunului. În stadiul acesta interesul pentru aceste cântece s-a pierdut.

În anul 1223 Sfântul Francisc de Assisi a ,,pus în scenă'' o piesă formată din mai multe piese în care actorii cântau aceste cântece creștine, adică colinde în care povesteau Nașterea lui Isus. Acest spectacol s-a numit Jocurile Nașterii.

În 1647 vine la putere Oliver Crowell cu ,,armata'' de puritani, și interzic celebrarea Crăciunului și cântatul colindelor. În aceasta atmosfera oamenii le cântau în secret pănă a venit la putere Regina Victoria a Regatului Unit. Colindele au început să fie cântate doar de mai marii satelor, care colectau bani în schimbul prestației.

Originea colindelor românești este în continuare incertă și necunoscută.

Muzica si orchestrația Voicu Niculae
Versuri Gabriel Nicolae și Maria Ungheanu
Voce Maria Ungheanu


AM PASTRAT TRADITIA❗️❗️❗️ CRACIUN LA HOME OF STRINGS❗️ ⛄️❄️ Si anul acesta, la sfarsitul unui an greu dar cu realizari remarcabile, am continuat seria de colinde sarbatorind prin lansarea in premiera, a colindului ,,In Ajun, la Ceas de Noapte". 💫✨ Colindul este o compozitie proprie a sopranei Maria Ungheanu Soprano, pe versuri ....😘..tot de Maria Ungheanu si orchestrat, in totalitate...de Cristi Voicu! Totul impachetat la prietenii nostri, de la Demisec Records - Studio inregistrari Bucuresti, care s-au ocupat de mix si master. Multumim, Navi Ivan! 💖 Un colind, in care Maria va daruieste din suflet tot ce este mai bun, mai pur, mai firesc, mai simplu. Consideram ca este cel mai sincer cadou de sarbatori, special pentru voi, fanii nostri si va multumim ca ati ramas si anul acesta, alaturi de noi. 💖 Povestea colindului nu era completa, fara cei mai frumosi copii din lume, Rafael Razzouk si @Dina Vasilescu , pe care ii cunoasteti de anul trecut si care intre timp au crescut frumos, gratie unor parinti minunati, Mihaela Busila, Ryad Razzouk, Alexandru Vasilescu, Cristina-Elena Voicu! Felicitari! 😉💖 Inainte de a incheia prezentarea, pentru care ma scuz, ca este putin mai lunguta 😀 doresc sa mentionez urmatoarele: la acest proiect ni s-au alaturat cei de la Gift Idea si suntem mandri sa anuntam sprijinul oferit prin donarea cadourilor, catre batrani nevoiasi din satul Ileana, oras Buzau.Un dram de bucurie, in fiecare cutie. Multumim, Vlad Prioteasa!💖 De asemenea, suntem recunoscatori si pentru ajutorul oferit de catre Vadim Bondar cel care ne-a pus la dispozitie spatiul pentru filmare, un loc de basm, o casa de vis, unde Craciunul se simte cu adevarat! Multumim , Sedinta foto de Craciun cu Vadim!💖 Multumim echipei de la Rampart Media, Vlad Rotaru, Stefan Pauna, cei mai buni prieteni si cei mai profesionisti din acest domeniu.💖 Multumiri speciale aducem omului cu har, preotul Ciobotaru Ovidiu-Mihai pentru sustinerea si implicarea enorma in realizarea videoclipului, binecuvantand gestul nostru in parohia lui. 💖 Nu in ultimul rand dorim sa-i multumim, in mod deosebit domnisoarei Cristina Ungheanu, o doamna in adevaratul sens al cuvantului, o persoana extraordinara, care ne-a sustinut de fiecare data, patronand si acest colind superb. 💖 Felicitari tuturor si imbratisari calde! 🤗 Tuturor celor care faceti parte din comunitatea asociatiei Home of Strings va multumim! Sunteti minunati! 🥰 Va las sa intrati in atmosfera de sarbatoare, linistiti si impacati cu voi iar din casa si sufletul corzilor, Home of Strings va rog sa primiti colinda noastra! Sarbatori Fericite! 💖❄️⛄️

Maria Ungheanu- click...O, brad frumos! 

O altfel de poveste, un altfel de colind!✨✨✨🎥🔊🎶 Despre emotii, sentimente si resentimente, lumina, durere, bucurie si cel mai important... un colind protest despre despadurirea Romaniei! In plina pandemie si brazii plang.... ,,Sa imi dati padurile inapoi!'' Acesta este mesajul nostru. Noi consideram ca acest mesaj poate fi receptat si inteles mult mai bine, acum, in plin sezon de iarna, cand bradul verde te duce cu gandul si la defrisarea padurilor, poate mai mult decat in restul anului. O, brad frumos... cu cetina tot verde... Energia inaltatoare a acestei zile sfinte, Nasterea Domnului, sa va aduca Sanatate, spor in tot ce va propuneti, innoire si multe bucurii!!!🙏❤️🌲⛄ Voce : Maria Ungheanu Aranjament muzical : Voicu Niculae Video : Radu Craciun 

Asteptarea a luat sfarsit! Suntem mandri sa va prezentam primul videoclip oficial produs de Home of Strings. Filmarile videoclipului au avut loc in Parohia Sfânta Vineri Pajura, cu bunavointa si binecuvantarea Preotului Radu Ilinoiu si realizate de Rampart Media, regia Vlad Rotaru. Totul s-a putut realiza cu binevenita donatie a Domnisoarei Cristina Ungheanu. Protagonista videoclipului este soprana Maria Ungheanu cu participarea minunatilor copii Dina Vasilescu si Rafael Razzouk. Prin acest colind va daruim speranta, credinta si lumina. Bisericile nu se vor inchide, salile de spectacol vor fi intotdeauna deschise. Asta vrem! Simtim si asteptam mai mult ca niciodata acest Craciun. Producator: Home of Strings Aranjament orchestral @Cristi Voicu

© 2021 Voicu Mirela București
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți